<<Dragi cititori din București, pe 3 iunie, la ora 18, lansez volumul „Șapte zile cu Cezar Ivănescu” la Muzeul Național al Literaturii Române București. Despre carte nu vă spun nimic aici, fiindcă dacă mă apuc s-o laud, nu mă mai pot opri.>>
Aflîndu-mă pe lista cititorilor domnului Viorel Ilișoi, autorul, m-am numărat printre încîntații destinatari ai acestei invitații.
Pătrunsă de bucuria nerăbdătoare a unei noi descoperiri, am traversat nădușită orașul prin soarele arzător de iunie. Scaunele, aflate la destinație, aveau un mare atù: erau așezate la linie în grădina muzeului, sub o horă de duzi, furnizori generoși de umbră, răcoare și roade dulci și zemoase. Le-au oferit, astfel, celor prezenți posibilitatea de-a fi martori așezați ai unui eveniment unic: dezvelirea postumă a „interviului-fluviu”[1], cioplit, în ianuarie ’97, de un tînăr jurnalist în stînca glasului inimii unui „poet total, în sensul cel mai vechi și mai nou al expresiei, poet-trubadur care-și cînta dumnezeiește versurile, om sensibil și sentimental”[2].
Lîngă o masă, plină ochi de cărți în așteptarea exploratorilor de gînduri bune, ședea domnul Viorel Ilișoi. Putea fi ușor (re)cunoscut după iscusința cu care își mînuia stiloul.
Baaang! Un gong imaginar a îndemnat la ocuparea locurilor. Alături de autor, cu spiritul gata acordat de sesiunea preliminară de autografe, au vorbit doamna Clara Aruștei, fiica adoptivă a poetului, ambasadoare fidelă a mesajului său, domnul Luan Topciu, scriitor/traducător, și doamna Doina Ghițescu, actriță.
De la eruditele și cinstitele fețe îndreptate spre ei, participanții au căpătat informații nebănuite despre poetul intervievat și imaginea sa despre viață: altruism nemăsurat față de prieteni; neînduplecare în fața nedreptății și a celor care o aplică; comoara unui talent care se tînguiește după Creator. „Cezar Ivănescu, prin poezia sa, a mers cel mai aproape de Dumnezeu”, ne-a relatat autorul.
<<Poetul face parte din lume, dar și din cer și nu știu să fi argumentat cineva vreodată că toată această lume ar valora mai mult decât sufletul Celui Crucificat strigând: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“[3]… Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai înviat?”[4]>> Cezar Ivănescu (1941-2008)
Recitarea cu vocea sonoră și clară a doamnei Ghițescu a versurilor „Acolo unde nu te ajută nimeni” a dezvăluit puterea neputinței poetului: „nu mi-a lipsit curajul şi tot ce m-a lovit eu am primit în faţă”[5].
Parcurgerea altor poezii în limba albaneză de către domnul Luan Topciu, în traducere proprie, au oferit urechii balsamul unui discurs de neînțeles, dar care capătă noimă prin muzica sunetelor.
O dudă coaptă a plonjat pe o carte. Autorul a cules-o. A băgat-o repede în gură, ca să-i savureze dulceața. A privit spre cer și i-a trimis un zîmbet și un salut vesel.
Trei ore au trecut ca o clipă care-ți schimbă viața. Rapid și profund.
Refrenul evenimentului a fost proclamat cu entuziasmul și pasiunea sculptorului cărții care a umplut sufletul publicului cu poezia lui Cezar Ivănescu și cu năzuința de a deveni robul ei.
Abia aștept s-o citesc!
„O carte bună te face să-ți dorești să mai citești una”. (Viorel Ilișoi)
(Surse foto: galeria autoarei și internet)
Bibliografie:
[1] Șapte zile cu Cezar Ivănescu, Viorel Ilișoi, Editura Gri, București, 2025, p. 36.
[2] Idem, p.35.
[3] https://revistacultura.ro/nou/nenorocirea-e-ca-societatea-in-care-traim-i-a-convins-pe-multi-ca-autorul-trebuie-sa-aiba-succes/ – accesat la 8 iunie 2025.
[4] Op. cit. p. 33.
[5] https://scriitoriclasici.blogspot.com/2012/08/cezar-ivanescu-acolo-unde-nu-te-ajuta.html – accesat la 8 iunie 2025.