„Primum non nocere” (în primul rînd, să nu faci rău) e o parte a jurămîntului lui Hippocrate, părintele medicinei.
Aceste cuvinte cred că ar trebui să le rostească orice om dimineața la sculare, nu numai absolvenții de medicină.
Am fost ieri la un medic care îmi fusese recomandat ca fiind de încredere și priceput. A trebuit să plătesc biletul de intrare, deoarece acesta consultă la o clinică care nu primește pacienți veniți cu trimitere. „Nu are contract cu casa” e o informație pe care o auzi tot mai des și mai disprețuitor. Ca pe o sentință.
Nu contează că îți plătești toate dările. Ba chiar ți se rețin direct în ziua de salariu, fără drept de apel. Nu poți să spui că nu vrei să mai contribui la asigurările de sănătate, chiar dacă, la, un moment dat, cum am pățit eu acum, vei fi nevoit să achiți alți bani.
Să reținem cele de mai sus, dar să ne întoarcem.
Mi-a plăcut de acest doctor. S-a purtat frumos cu mine, mi-a explicat ce am, mi-a răspuns la întrebări. M-a făcut să mă simt în siguranță și încrezătoare; o senzație pe care o obțin destul de greu (tot mai greu) în poziția de pacientă.
Toate acestea s-au năruit, însă, la fraza finală a discursului său: „problema e că mă voi transfera la un spital privat.”
Din nefericire, nu toată lumea își permite luxul pacientului privilegiat de o situație financiară prosperă. Unii trăiesc numai dintr-un salariu sau o pensie care poate fi insuficient/ă chiar și pentru nevoile de bază. Nu-și permit nici măcar să fie pacienți, decît atunci cînd lucrurile se înrăutățesc sau e prea tîrziu.
Un doctor nu contenește niciodată să învețe. Medicul acesta priceput și amabil a investit mulți ani din viață și eforturi mari pentru a învăța și a deveni bun în meseria lui. O perioadă i-a ajutat și pe oamenii de rînd. Acum a hotărît că priceperea și cunoștințele lui le va pune doar în slujba acelora cărora le zornăie galbenii în pungă.
Nu e păcat?
Dar mi se mai naște o întrebare retorică: într-un spital privat sînt condiții mai bune decît într-unul de stat? Oare acest medic își dorește doar mai mulți bani sau (și) un loc de muncă mai curat, mai elegant, cu dotări mai bune? Salariile medicilor nu sînt meschine, din fericire. E posibil atunci ca numai a doua parte a întrebării să fie valabilă?
E de înțeles că orice om vrea să lucreze într-un mediu mai bun, mai prietenos. Sînt o susținătoare a acestui deziderat. Unde doctorul are condiții bune, pacientul are condiții bune. Cum să nu mă bucur de așa ceva?
Dar ce vede medicul acesta uitîndu-se în urmă? Oameni cărora le face rău prin absență. Prin abandon. Chiar dacă a jurat!
Nu e păcat?